VIDEO | Ion Cristoiu: „Regina a murit, va fi Charles noul rege? Asta e cea mai importantă știre. La ora actuală, este această dramă omenească a lui Charles, care a stat atâta vreme”

Publicat: 08/09/2022, 23:16
Actualizat: 08/09/2022, 23:19

Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Jurnalistul a vorbit despre modul în care ar trebui tratat, în opinia sa, subiectul privind decesul Reginei Elisabeta a II-a, atât în presa din România, cât și în cea internațională. Invitatul lui Marius Tucă este de părere că cea mai importantă știre ar trebui să fie legată de viitorul succesor la tron al celui mai longeviv monarh britanic, în contextul în care există această „dramă omenească a lui Charles, care a stat atâta vreme”.

„Regina a murit, va fi Charles noul rege? Asta e cea mai importantă știre. Toți șefii de stat au niște texte, le fac consilierii, asta nu e știre – cel puțin în ce cred eu despre presă. La ora actuală, este această chestie, chiar dramă omenească a lui Charles, care a stat atâta vreme (n.r – fără să acceadă la tron). Totuși, și el e bătrân, nu-i așa?

Dacă eram Antena 3 – CNN, dădeam acest titlu și spuneam: ‘Va fi prietenul României viitorul rege?’ și toată noaptea discutam despre cum o să fie România grădina Maicii Domnului, pentru că Charles ne știe. Eu mai dădeam un titlu: ‘Își va aminti Charles că a fost prietenul României?’”, a afirmat Ion Cristoiu.

Ion Cristoiu a precizat că un alt subiect interesant de discuție ar putea fi legat de faptul că „monarhiile nu mai au importanță politică peste tot în Europa, dau importanță publicitară”, în contextul în care există „o democratizare uluitoare a monarhiilor, în ultimii 20 de ani”.

„Un subiect interesant sunt măsurile de securitate, doi – guvernul, programul. În condițiile BREXIT-ului, va fi atât de accesibilă Marea Britanie ca și înainte, ca să te duci? Astea sunt subiecte. Ar fi un subiect foarte interesant de discutat – monarhiile nu mai au importanță politică peste tot în Europa, dau importanță publicitară.

Adică țăriile care au regi, regine, vine lumea să vadă protocoale, cai care merg. Discutăm o democratizare uluitoare a monarhiilor, în ultimii 20 de ani. Un alt subiect era scandalurile care au zguduit Casa Regală – cu Diana, etc. Asta e gazetăria, se ocupă de știre”, a precizat Ion Cristoiu.

O nouă ediție Marius Tucă Show pe gândul.romiscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Bianca Iliescu
Bianca Iliescu și-a început cariera jurnalistică în 2019, la Prima TV, unde a lucrat ca redactor de știri externe pentru jurnalul "Focus". Ulterior, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Intervenție jenantă la Cluj-Napoca: O polițistă a pulverizat spray lacrimogen în fața colegului ei
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a...
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de...
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Tânăr în vârstă de 21 de ani, sechestrat și bătut în Chiajna. Victima le-ar fi...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă o Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Anunț teribil despre Florin Piersic. De ce se tem medicii: Nu este...
Pașaportul va putea fi livrat va orice adresă. Legea a intrat în vigoare
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Adevărul ascuns al lui Florin Piersic. Câți copii are, de fapt, actorul în realitate: ”A...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Să descifrăm etichetele alimentare: ce sunt emulgatorii?